Aspecte privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice - partea 1
Persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în statul român o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, au obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România".
Persoanele fizice rezidente în România, precum şi persoanele fizice nerezidente, care au avut obligaţia completării formularului mai sus amintit, care pleacă din ţara noastră şi care vor avea o şedere în străinătate mai mare de 183 de zile într-un an calendaristic, au obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România".
Criterii de stabilire a rezidenţei persoanelor fizice, potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri
Dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât şi într-un stat semnatar al convenţiei de evitare a dublei impuneri, atunci rezidenţa persoanei fizice se va stabili după cum urmează:
a) persoana va fi considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuinţa permanentă aflată la dispoziţia sa. O locuinţă se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice sau dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă;
b) dacă aceasta deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care îşi are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relaţiile sale personale şi economice sunt mai apropiate. Astfel, se acordă atenţie familiei sale (soţ/soţie, copil/copii, persoane aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta), relaţiilor sale economice (angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România), relaţiilor sale sociale (membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participări la activităţi culturale sau de altă natură). Dacă o persoană fizică ce deţine o locuinţă într-un stat semnatar al unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate cu România şi deţine, în proprietate sau închiriată, şi o locuinţă în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuinţă în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit şi unde se află familia sa şi toate proprietăţile sale, poate împreună cu alte elemente să demonstreze că persoana în cauză şi-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat şi nu în România. Acelaşi criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România;
c) dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuieşte frecvent. Astfel, se vor avea în vedere şederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din acelaşi stat;
d) dacă persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naţionalitate/cetăţenie o are;
e) dacă persoana are naţionalitatea/cetăţenia ambelor state sau a niciunuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora.