Blog

Serviciile şi activităţile de investiţii - partea 2

01.07.2013 10:04
 

    Intermediarii autorizaţi şi supravegheaţi de autoritatea competentă dintr-un stat membru pot presta în România, în limita autorizaţiei acordate de statul membru de origine, servicii de investiţii financiare,  în mod direct sau printr-o sucursală fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii din partea C.N.V.M.

   Aceşti intermediari  vor avea sediul central în statul membru care le-a acordat autorizaţia şi în care îşi desfăşoară activitatea.

   În termen de 2 luni de la primirea comunicării din partea autorităţii competente din statul membru de origine, privind prestarea de servicii prin intermediul unei sucursale, cuprinzând informaţii cum ar fi un plan de afaceri, identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalei,adresa sediului sucursalei,schemele de compensare a investitorilor, aplicabile pentru protecţia investitorilor sucursalei, C.N.V.M. va comunica intermediarului în cauză, dacă este necesar, condiţiile, regulile de conduită, în conformitate cu care, în scopul protejării interesului general, sucursala din România urmează să îşi desfăşoare activitatea.

     Sucursala îşi poate începe activitatea la data comunicării C.N.V.M. a cestor condiţii.

    

     Intermediarii autorizaţi în statele membre pot avea acces pe o piaţă reglementată din România să presteze servicii de investiţii financiare, precum şi în sistemele de compensare-decontare aferente acestor pieţe, fie:

    a) direct, în baza liberei circulaţii a serviciilor sau prin înfiinţarea de sucursale;

    b) indirect, prin înfiinţarea de filiale ori achiziţionarea unei S.S.I.F. care este deja membră sau are acces pe o piaţă reglementată sau într-un sistem de compensare-decontare.

     Accesul pe o piaţă reglementată sau într-un sistem de compensare-decontare al intermediarilor autorizaţi în statele membre este condiţionat de respectarea reglementărilor emise de operatorul de piaţă şi de sistemele de compensare-decontare, aprobate de C.N.V.M., a regulilor de conduită şi a standardelor profesionale impuse persoanelor care desfăşoară activităţi în numele acestor intermediari.

 
    
 
 
   

Serviciile şi activităţile de investiţii - partea 1

28.06.2013 10:26

    Serviciile şi activităţile de investiţii prevăzute de Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital sunt:

 

    a) preluarea şi transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare;

    b) executarea ordinelor în numele clienţilor;

    c) tranzacţionarea pe cont propriu;

    d) administrarea portofoliilor;

    e) consultanţa pentru investiţii;

    f) subscrierea de instrumente financiare şi/sau plasamentul de instrumente financiare în baza unui angajament ferm;

    g) plasamentul de instrumente financiare fără un angajament ferm;

    h) administrarea unui sistem alternativ de tranzacţionare.

 

    Serviciile de investiţii financiare menţionate mai sus, privind instrumentele financiare (valori mobiliare, titluri de participare la organismele de plasament colectiv, opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii etc.)  pot fi prestate cu titlu profesional numai de societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de C.N.V.M., instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de investiţii financiare.

 

ATENŢIE: Nici o persoană fizică sau juridică nu poate presta servicii de investiţii financiare fără a fi înscrisă în Registrul C.N.V.M.

    Pieţele reglementate de instrumente financiare se organizează şi se administrează de către o persoană juridică, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, conform Legii nr. 31/1990, autorizată şi supravegheată de C.N.V.M., denumită operator de piaţă.

    Aceşti operatori de piaţă vor asigura respectarea normelor privind transparenţa şi protecţia investitorilor, conform reglementărilor emise de C.N.V.M.

 

 

 
Elemente: 21 - 22 din 40
<< 9 | 10 | 11 | 12 | 13 >>

FORUM BLOG

Niciun comentariu găsit.